Cauta in pagina

Sesiune de examinare extraordinara Miercurea Ciuc

Stimati  colegi,

in acest sfarsit de luna, 27-28 Iunie 2015 se va organiza, in zona de zbor de la Miercurea Ciuc  o sesiune de examinare extraordinara in vederea eliberarii/ reinoirii  licentelor de pilot clasa parapanta, pilot tandem, pilot instructor.

Examinarile se vor desfasura conform OM 630/2007 si  Anexa 5 din procedurile AZLR cu privire la  desfasurarea examinarilor pentru clasa parapanta (http://www.azlr.ro/doc/azlr/Decizii/decizia19.pdf), candidatii care si-au anuntat participarea conform procedurilor AZLR, avand obligatia sa aiba asupra lor dosarul de eliberare intocmit de un instructor cu licenta in termen de valabilitate, taxa de licenta platita, registrul zilnic, sau o copie a acestuia (daca nu sunt insotiti de instructor), carnetul de zbor, completat corespunzator si echipamentul de zbor necesar compus din  parapanta conforma nivelului de licenta/ calificare solicitat, seleta, parasuta de siguranta si casca in conditii optime de utilizare .

Candidatii care nu indeplinesc aceste conditii nu pot intra in examen. Data limita pentru inscriere este 25 Iunie 2015.

Examinarea teoretica va incepe in data de 27 Iunie 2015 la ora 9.00 la Sediul Aeroclubului Turbulencia, strada Kosuth Lajos nr 36, Miercurea Ciuc.

Informatii suplimentare cu privire la programul complet de desfasurare al examinarii gasiti la organizatorul sesiunii Sarig Istvan  tel.  0740624907

Comisia de relatii si comunicare

Gyorgy Robert

AZLR