Raport sedinta CD AZLR din 21.06.2017

Stimati colegi,

In conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioara al AZLR, in data de 21 iunie 2017 a avut loc sedinta ordinara a Consiliului Director. Au fost prezenti Valentin Popa, Istvan Ferencz, Florian Agafiu, Robert Gyorgy, Alexandru Scurtu, Alex Ciuhandu (prin telefon) si Cristi Tutunea. Dupa stabilirea cvorumului, sedinta a fost declarata statutara. Sedinta a inceput prin prezentarea activitatii comisiilor in ultimele trei luni.

Valentin Popa a prezentat activitatea presedintelui, conform mandatului acordat de Adunarea Generala.

A intreprins demersuri in vederea angajarii unei persoane care sa lucreze in sediul AZLR. Aceasta a lucrat pentru o perioada de proba de 1 luna, in care s-au reorganizat si digitalizat o parte din dosarele din arhiva asociatiei.


A fost organizata cu success examinarea ordinara de la Clopotiva, examinare al carei raport se gaseste deja pe pagina asociatiei.
S-au purtat discutii cu candidatii la noi posturi de examinatori. O parte dintre acestia au luat deja parte la examinarea de la Clopotiva in calitate de observatori pentru a se acomoda cu procedurile.

In urma discutiilor avute de acesta cu reprezentantii CIAS, care au pus accent pe faptul ca datele obtinute de ei cu privire la accidente aeronautice nu sunt transmise mai departe catre alte organe ale statului (politie, procuratura, instanta), fiind folosite si interpretate exclusiv pentru determinarea cauzelor acestora si propunerii unor masuri preventive adecvate care duc la cresterea sigurantei pilotilor, a rezultat ca raportarea nu reprezinta un pericol din punct de vedere juridic (in special de natura penala) pentru piloti, ci un avantaj important si s-a hotarat a se incerca o mai buna informare a pilotilor cu privire la importanta raportarii catre CIAS si introducerea pe ordinea de zi a sedintei a analizei acidentelor si incidentelor petrecute in ultimele 3 luni ale anului 2017 in domeniul aeronavelor ultrausoare nemotorizate.

Au existat date depre si s-au discutat urmatoarele incidente/accidente:

-la Tohani (judetul Prahova) – o persoana fara licenta a executat manerva wingover cu o aripa veche in apropierea solului si s-a accidentat;

-la Cluj - un pilot licentiat a lovit un hangar in timpul zborului;

-la Iasi – un elev s-a ciocnit cu un pilot din cauza neacordarii prioritatii de dreapta la panta; elevul si-a fracturat ambele calcaie;

-la Clopotiva – in timpul examinarii un elev a avut o inchidere asimetrica mare pe care nu a stiut sa o gestioneze, fapt ce a determinat coliziunea cu solul, impact in urma caruia si-a dislocat umarul;

-la Brasov – un pilot licentiat cu experienta destul de mare a executat manevra winover in apropierea solului; pilotul a cazut si s-a accidentat grav.

S-a hotarat demararea unei campanii informative cu privire pricipalele cauze ce determina incidente si accidente in zbor pentru a determina o continua crestere a sigurantei in zbor.

 

Tot in urma colaborarii avute cu reprezentantii CIAS, acestia au propus organizarea de catre ei a unui atelier la care sa participe un grup de piloti ce va fi instruit cu privire la pasii ce trebuie urmati si datele ce sunt necesare a fi comunicate pentru o cat mai eficienta prelucrare a acestora. Incepand cu luna august, raportarea se va putea face si pe pagina http://www.cias.gov.ro/.

 

Dupa discutii cu CIVL s-a obtinut aprobarea pentru a se afisa calificativul IPPI pe licenta. Costul de 0.2 eurocenti/licenta va fi suportat de catre AZLR.
Au fost cerute oferte de la companiile Telekom si Vodafone pentru a achizitiona un telefon care sa fie in permanenta la sediul asociatiei astfel incat numarele personale de telefon ale reprezentantilor asociatiei sa nu mai apara pe pagina AZLR. In momentul de fata vin apeluri inclusiv in timpul orelor de odihna.

 

O alta propunere a fost ca pe pagina AZLR, la sectiunea 'visiting pilots', sa fie afisate noile reguli europene de prioritate in zbor.

A luat cuvantul Robert Gyorgy, care a anuntat ca a facut o copie de siguranta a datelor de pe pagina web a asociatiei, operatiune ce o executa periodic.

S-au discutat diferite variante de imbunatatire a aspectului/functionalitatii acesteia si rezolvarea problemelor care au aparut de-a lungul timpului legat de gazduirea ei. S-a propus in acest sens obtinerea unei oferte de gazduire la un server din Romania si imbunatatirea interfatei paginii. Alex Chiuhandu considera ca nu merita sa platim un specialist care sa creeze o pagina noua, banii putand fi folositi in alte scopuri mai utile.

 

La propunerea lui Ferencz Istvan, pentru a facilita gasirea informatiilor cautate de utilizatori, Robert a acceptat sa introduca o rubrica ce va contine toate formularele existente pe pagina.

 

Ca urmare a sesizarilor facute de membrii asociatiei in ceea ce priveste baza de intrebari ce este utilizata in vederea examinarilor, s-a luat decizia ca aceasta va trebui acualizata si completata. Pentru ca acest lucru sa se desfasoare in mod transparent si corect, ele se vor schimba incepand cu 1 ianuarie 2018, astfel incat toate examinarile dintr-un an sa beneficieze de aceleasi conditii. S-a propus ca intrebarile din tematica de performante umane sa fie inlocuite cu intrebari din cursul de prim ajutor. Cursul si intrebarile vor fi afisate pe pagina web a asociatiei. Introducerea acestor intrebari este necesara pentru a ne alinia la standardele noului sistem SafePro Para.

Desi la ultima adunare generala s-au adus in discutie consecintele grave (de natura penala si nu numai) ce au rezultat in urma nerespectarii obligatiilor legale ale pilotilor de a face informare de zbor la COAP, anul acesta s-a inregistrat o scadere a informarilor. Inclusiv la unele dintre accidentele enumerate mai sus s-a constat ca nu a existat informare de zbor, ceea ce a dus la complicarea situatiei pilotilor in cauza. Analizand aceasta situatie, s-a propus efectuarea unei campanii de informare si educare periodica "cum se merge la zbor" prin mijloacele media de care dispune asociatia, astfel incat sa se vina in intampinarea celor care vor sa zboare legal si in cat mai mare siguranta.

 

Zsigmund Szutor a redactat si propus un nou curs de navigatie, ce va fi afisat pe site-ul AZLR de la 1 august.

S-a adus in discutie faptul ca in ultima perioada au fost mai multi piloti straini care ne-au vizitat, iar cei mai multi nu au anuntat AZLR ca zboara in Romania. Concluzia a fost ca pilotii romani care invita piloti straini la zbor in Romania sa fie indrumati sa ii ajute pe acestia sa ia legatura cu AZLR pentru a notifica prezenta lor in zonele noastre de zbor. De asemenea, pilotii romani care invita grupuri de piloti straini la zbor in Romania trebuie sa ii notifice pe acestia ca instructorii straini nu pot instrui pe teritoriul Romaniei. Daca ei invita un grup de piloti fara licenta, acestia vor trebui sa ia legatura cu un instructor local care sa-i ia in grija pe perioada in care zboara in Romania. S-a stabilit ca sa se trimita un comunicat de informare a conditiilor de zbor pentru pilotii straini.

Alex Ciuhandru a prezentat raportul comisiei de siguranta a zborului. El a luat legatura cu oamenii care erau deja in comisie pentru a stabili daca vor sa continue munca. Deocamdata a gasit opt persoane care doresc sa lucreze in aceasta comisie. Ar fi oportun sa se gaseasca oameni din toate zonele de zbor, astfel incat comisia sa aiba o acoperire nationala.
O cauza importanta a sigurantei scazute in momentul de fata este faptul ca pregatirile nu se fac corespunzator. Problema incepe de la formarea instructorilor si pilotilor. Procedurile afisate in acest moment pe pagina asociatiei pot fi structurate mai bine. Valentin Popa sustine ca ele sunt descrise destul de clar in decizia 19.
Alex Ciuhandru considera ca aterizarea intr-un cerc cu raza de 15m nu este cea mai buna metoda de verificare a pilotilor care se prezinta la examenul de licenta. Aterizarea intr-un cerc cu raza de 15m este o performanta, nu o verificare a unui pilot care abia incepe sa zboare fara supraveghere. Singurul de acord cu aceasta obiectie a fost Cristi Tutunea, insa cercul cu raza de 15m a fost stabilit prin vot la Adunarea Generala si trebuie sa ramana regula pentru moment. Valentin Popa a sustinut ca la examinare la Clopotiva a ales un perimetru dreptunghiular mai mare pentru aterizare mai potrivit conditiilor din teritoriu.
S-a ridicat problema raportarii in baza de accidente pe care dorim sa o avem. Ar fi util un formular online de raportare a accidentelor.

 

Alt punct pe ordinea de zi a fost trecerea la noul sistem SafePro Para.

S-a hotarat sa se faca o tranzitie treptata pentru a nu perturba elevii aflati in acest moment in pregatire. Pilotii aflati in pregatire se pot prezenta anul acesta cu experienta din documentul ParaPro nivelul 3 (minim 10 ore de zbor, 60 de zboruri) si vor primi calificativul SafePro Para 3. Dupa ce vor acumula experienta de minim 15 ore pot trimite o cerere la AZLR pentru a primi calificativul SafePro Para 4. De la 1 ianuarie 2018 candidatii la licentiere vor trebui sa prezinte experienta si cunostinte corespunzatoare nivelului SafePro Para 4. Nivelurile superioare vor trece imediat la noul sistem. Cererile pentru nivelurile 4A-5D vor trebui sa indeplineasca cerintele aflate in documentul SafePro Para.

S-a decis organizarea in toamna a unui curs de actualizare a cunostintelor pentru instructori. La acest curs ei vor fi pregatiti pentru aplicarea si implementarea noului sistem SafePro Para.

 

Al treilea punct pe ordinea de zi au fost examinarile.

Florian Agafiu a semnalat o problema importanta si anume faptul ca nu se gasesc examinatori care sa doreasca sa vina la examinari. Daca problema va persista se va trece la alegerea prin tragere la sorti a examinatorilor.

Pentru cresterea sigurantei zborului s-a hotarat ca elevul pilot sa se afle la examinare sub supravegherea unui instructor, altul decat examinatorul. Instructorul respectiv intocmeste Anexa8 si are dreptul sa intervina prin orice mijloace daca siguranta elevului pilot este pusa in pericol de actiunile acestuia. Interventia instructorului pentru a salva elevul duce la nepromovarea examenului respectiv. Instructorul care supravegheaza elevul trebuie sa stea tot timpul in prezenta examinatorului, pentru ca acesta sa se poata asigura ca instructorul nu ii da elevului indicatii pentru indeplinirea temelor de examinare.

Au mai fost discutate doua sugestii pentru cresterea sigurantei zborului la examinare:

-oprirea examinarii de catre examinatori atunci cand conditiile meteo nu mai permit zborul in siguranta;

- cazul in care un elev pilot are o evolutie in care risca sa se accidenteze, acesta sa nu mai fie lasat sa continue examenul.

S-a aratat ca aceste idei exista deja in procedura de examinare si nu mai trebuie introduse. In acest caz s-a aratat importanta evidentierii si aplicarii lor.

Sedinta s-a incheiat cu stabilirea datei la care va avea loc urmatoarea sedinta a Consiliului Director si anume 14.09.2017 ora 17.

 

Secretar AZLR
Cristi Tutunea



 

Examinare Piloți Tandem și Piloți Instructori

Stimați Colegi

Din motive organizatorice examinarea din acest weekend se va muta la Sibiu la sediul AZLR începând cu ora 9 pe strada Andrei Mureșanu nr 9.

Mult succes participanților

Comisia de Relatii si Comunicare

György Robert

 

Comunicat organizare curs tandem

Stimati colegi,

In urma discutiilor generate pe Paragliding Romania, principalul forum de discutii al practicantilor zborului cu parapanta, cu privire la potentiala organizare anul acesta a unui curs de obtinere a calificarii pilot tandem, clasa parapanta dorim sa facem umratoarele precizari:

Conditiile de organizare pentru acest curs se gasesc pe siteul www.azlr.ro (http://www.azlr.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=199%3Acalendarul-examinarilor-ordinare-2017&catid=1%3Alatest-news&Itemid=18), consultand calendarul examinarilor din acest an.

Pana la aceasta data 01 septembrie 2017 pe adresele de mail ale AZLR au sosit si au fost inregistrate cinci cereri in acest sens (doua dintre ele la inceputul acestui an, alte trei in cursul zilei de ieri, iar o cerere a sosit de la o adresa de italia, real monvra, fara nume, fara identificare).

Dintre aceste cereri in acest moment conform documentelor din arhiva AZLR doar trei indeplinesc conditiile de admisibilitate la un curs de calificare in vederea obtinerii calificarii pilot de tandem.

Avand in vedere aceste aspecte consideram ca interpelarile publice si modul de adresare, pe aceasta tema,  pe o platforma de comunicare importanta a comunitatii noastre, din partea  unor persoane, piloti de parapanta,  aduc atingere imaginii organizatiei noastre, sunt neavenite si dovedesc carente si lipsuri in pregatirea  personalului navigant.

Mentionam totodata ca problema si oportunitatea organizarii in acest an a unui curs de calificare in vederea obtinerii calificarii pilot tandem clasa parapanta va fi discutata in sedinta ordinara aConsiliului Director din data de 14 septembrie 2017.

 

Presedinte AZLR

Valentin Popa

 

Examinare ordinara Sibiu 2017

Stimati colegi,

In urma analizarii prognozelor meteo din acest weekend, sesiunea de examinare programata la Sibiu va avea loc, examinarea teoretica incepe la ora 9 la sediul AZLR. Pentru alte detalii puteti contacta organizatorul examinarii Agafiu Florian 0730707827.

Mult succes participantilor.

 

Examinare in vederea obtinerii calificarii pilot tandem si instructor clasa parapanta

Stimati colegi, 
in perioada 2-3 Septembrie va avea loc in zona de zbor Clopotiva, a doua sesiune de examinare a pilotilor care au participat la cursul inceput in anul 2016, pentru obtinerea calificarilor de pilot tandem si instructor clasa parapanta, examenul teoretic va avea loc la Pensiunea Doctorelu incepand cu ora 9 Sambata.

In vederea organizarii si desfasurarii examinarii in bune conditii, in conformitate cu procedurile aprobate ale acestui curs dorim sa precizam urmatoarele:

- candidatii care au incheiat pregatirea practica in teritoriu au obligatia sa notifice organizatorul cursului de intentia de participare la examinare ( pana in prezent au notif icat acest lucru 2 candidati);

- candidatii vor avea asupra lor echipamentul de dubla comanda complet, certificat pentru tipul zborurlui pe care urmeaza sa il efectueze in cadrul examinarilor, documentele necesare ( fisa de pregatire practica, carnetul de zbor si registrul de zbor completat corespunzator cu pregatirea praxtica la sol si in zbor efectuata de catre instructorul nominalizat de elev, conform procedurii prezentate elevilor cursanti in timpul programului teoretic) si dovada achitarii tarifului de licenta conform legislatiei. si vor fi insotiti de instructorii care i-au pregatit in vederea efectuarii zborurilor corespunzatoare;
- nerespectarea conditilor de admisibilitate la examinare, conform procedurilor, precum si orice tentativa de frauda atrag dupa sine eliminarea candidatului din examen;

- examinarea candidatilor se va desfasura conform procedurilor cursului si deciziei 19 a AZLR, si va cuprinde o parte teoretica cu intrebari grila din intrebarile ce se regasesc pe site precum si din materia predata in cadrul modului teoretic. Instructorii vor sustine suplimentar o examinare orala la metodica predarii.

- examinarea practica se va desfasura la sol si in zbor cu efectuarea unui numar de 6 zboruri ( doua obligatorii cu instructorul care a efectuat pregatirea) cu executarea temelor stabilite de catre examinatori conform procedurilor aprobate ale cursului;

- in vederea asigurarii transparentei totale si pentru evitarea oricaror situatii contestabile intregul proces de evaluare a candidatilor va fi inregistrat cu mijloace specifice.

Va rugam sa va anuntati intentia de participare pe mailul asociatiei This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it pana cel tarziu in data de 25.08.2017


Succes tuturor candidatilor

Gyorgy Robert

Comisia de Relatii si Comunicare