Stimati colegi,

Sambata 07.03.2014, a avut loc la Sibiu, Adunarea Generala a Asociatiei de Zbor Liber din Romania. Membrii cu drept de vot, cei care au avut platita cotizatia pe anul 2014 pana la data de 01.03. 2014, au aprobat ordinea de zi propusa initial iar sedinta a fost declarata statutara.

Au fost prezentate rapoartele sefilor de comisii precum si raportul examinatorului sef, si s-a analizat situatia existenta in teritoriu, concluzia principala fiind ca este necesar sa existe un nivel de implicare mult mai ridicat atat din partea pilotilor, instructorilor cat si autoritatilor pentru a rezolva situatile din activitatea noastra care pun in pericol siguranta si securitatea zborului.

Deasemenea s-au analizat si discutat problemele ce vizeaza programul de pregatire al  pilotilor, Comisia de Pregatire urmand sa revizuiasca intrebarile de pe site sa le completeze si sa le updateze punand la dispozitia doritorilor si bibliografia aferenta acestora. Numarul examinatorilor va creste, urmand sa se acopere pe cat posibil intreaga tara. Incepand cu acest an cursurile de pilot tandem si instructor nu se vor mai desfasura anual amandoua decat in cazul in care vor exista suficienti candidati, pentru anul 2015 fiind programat un curs de tandem care se va desfasura la o data ce va fi stabilita de comisia aferenta si anuntat conform procedurii. Incepand din acest an vor beneficia de reducere  la aceste cursuri membrii AZLR cu vechime de minim doi ani si cotizatia platita la zi la data inceperii cursurilor iar taxa de  examinare pt intrare in curs va fi un procent mai mare din cuantumul taxei de curs. Tot in 2015 AZLR va incerca organizarea unui curs radio pentru practicantii zborului cu nemotorizate.

A fost prezentat bilantul financiar pe anul 2014 si bugetul necesar pentru 2015, si s-au incheiat contracte de colaborare  cu instructorii examinatori si presedintii comisiilor. In anul 2014 desi s-a convenit sa fie angajate doua persoane s-a mers in continuare pe voluntariat, facandu-se economii astfel incat in anul 2015 sa poata fi sprijinite activitati, evenimente si piloti membrii / nemebrii ai AZLR care reprezinta Romania, in vederea cresterii nivelului competitional si imbunatatirii imaginii noastre in afara granitelor. Pentru realizarea mai multor actiuni de acest fel este necesar ca practicantii zborului sa constientizeze ca doar o organizatie puternica ca numar si financiar poate rezolva  si reprezenta interesele acestui gen de activitate iar pana la aparitia altor forme alternative de asociere, AZLR este la  acest moment unica organizatie viabila fiind autoritate pana in 2020, sa se alature ca membrii si sa se implice activ in luarea deciziilor si hotararilor ce privesc zborul cu nemotorizate. Taxele si tarifele au ramas neschimbate, singura diferenta fiind ca in cazurile in ca re se doreste procesarea licentei sau IPPI Card-ului in regim de urgenta , 48 de ore se pune la posta, solicitantul va plati bancar inca 50% din tariful stabilit pentru serviciul aferent. Mentionam ca aceste taxe si tarife au fost  justificate si inaintate conform legii AACR urmand ca ele sa fie aprobate de MT.

Pe plan extern AZLR prin activitatea sustinuta si comunicarea eficienta a reusit sa se impuna ca o organizatie serioasa ce a inteles sa puna accent pe alinierea din punct de vedere al pregatirii si licentierii pilotilor la un sistem european acceptat de toata lumea, iar in anul 2016 va prelua presedintia EHPU ( Europeean Hang Gliding ana Paragliding Union) si in 2017 va organiza plenara forului european in Romania. In anul 2015 este necesar sa se identifice oportunitati alternative de asigurare a pilotilor si practicantilor zborului cu nemotorizate intrucat formula AXXA Austria este considerata scumpa pentru multi dintre piloti, si sa se continue procesul de pregatire al instructorilor romani cu organizatii similare din alte tari astfel incat sa ne putem alinia in viitor la sistemul unic de pregatire si recunoastere a licentelor.

Pe planul sigurantei si securitatii zborului s-a convenit ca inspectorii  sa isi exercite atributiunile conform cu legislatia aeronautica in vigoare, iar in vederea desfasurarii in conditii corespunzatoare a activitatilor de zbor in zonele unde se afla CTR-uri si TMA –uri sa se creeze zone rezervate unde activitatea cu nemotorizate sa fie prioritara astfel incat sa se poata practica in continuare si zborul de XC.

Au fost alese organele de conducere ale AZLR si presedintii comisiilor de specialitate pentru mandatul 2015-2017 acestea fiind:

Presedinte- Valentin Popa

Vicepresedinte – Ferencz Istvan

Secretar- Mihaela Cotet

Comisia de Legislatie si Reglementari – Valentin Popa

Comisia de Disciplina Securitatea si Siguranta Zborului – Ferencz Istvan

Comisia Teoretica si de Pregatire – Ovidiu Bora

Comisia de Sport si Competitii – Istvan Sarig

Comisia de Comunicare – Robert Gyorgy

Functia de examinator sef  va intra in componenta Comisiei de Teorie si Pregatire, presedintele acestei comisii urmand a stabili , ca de altfel toti ceilalati presedinti, colaboratorii din cadrul comisiilor.

A fost stabilit calendarul competitonal pentru anul 2015, Campioantul National de XC fiind organizat de catre SkyTribe Timisoara la Clopotiva si Parang, iar Campionatul National de Precizia Aterizarii de catre Air Adrenaline Sibiu la Gura Raului Cindrel.

Programul complet al competitilor si concursurilor organizate in anul 2015 va fi publicat  integral pe siteul asociatiei la rubrica sport.

In anul 2015 AZLR va continua implicarea in vederea modificarii OM630/2007 si a legislatiei aferente, cu privire la licenta pe viata , introducerea scolilor de zbor si a zborului comercial pe domeniul nemotorizatelor, astfel incat sa reusim alinierea la standardele europene.

 

Consiliul Director